vineri, 1 aprilie 2011

"Vin alegerile, eu cu cine să votez?"

Mulţi spun că au ajuns să schimbe imediat canalul TV atunci când se difuzează ceva despre politică. Motivul? "Nu mai suport, domnule, să-i văd cum ne mint, cum îşi bat joc de noi, una ne spun în campanie şi alta fac cînd se văd în funcţie" ş.a.m.d. Procedând astfel, neimplicarea devine cotidian, fiecare încercând să se descurce pe cont propriu mai ales. Nu mai ia atitudine. Necazul este că din 4 în 4 ani, cei care procedează astfel se trezesc din nou în faţa dilemei: "Să merg sau nu la vot?Dacă da, o fi vreunul care să merite să-i dau votul?" Şi uite aşa apar şi voturi nule şi cedări în faţa tentaţiilor care i se propun alegătorului neinformat pentru a-şi vinde votul. Iată de ce neinformarea zilnică cu privire la ce fac aleşii noştri ne poate aduce oricând în viitor în situaţia în care ne aflăm azi. Aşa că e mai bine să fim atenţi şi mai ales, să nu uităm. Că se apropie iar termenul când vom avea ştampila în mână, aşa că să ştampilăm în cunoştinţă de cauză. Şi mai ales să nu uităm!
Pentru exemplificare, să privim împreună între ce am avut de ales în 2008:

05 nov 2008, 13:54 | Actualizat Miercuri, 05 Noiembrie 2008 14:02

NewsIn

Emil Boc: Tăriceanu este mai periculos decât o criza economică

"Tăriceanu este mai periculos decât o criză economică, pentru că este o calamitate naturală. Este o calamitate pentru că a reuşit să învrăjbească diverse categorii sociale şi a reuşit să scoată în stradă categorii de funcţionari şi oameni care, altfel, ar fi stat la locul lor, dacă aveau parte de o guvernare eficientă ", a declarat astăzi la Cluj, liderul democrat liberal, Emil Boc.

Guvernul Tăriceanu este mai periculos decât criza internaţională, deoarece măsurile pe care le-a luat au provocat greve, a afirmat astăzi la Cluj, preşedintele PD-L, Emil Boc, care a descris Guvernul Tăriceanu drept "ultima calamitate a acestui an".

Preşedintele PD-L speră ca moţiunea de cenzură depusă de partidul său să-i "trezească" pe parlamentarii PSD şi PNL, acum, în ultimul moment.

"Sper ca, până la urmă, acest Guvern care a sfidat tot ceea ce se putea sfida în ţară, pleacă mai repede acasă, acolo unde îi este locul, în Opoziţie şi în istorie", a afirmat Emil Boc.

2008-10-25
Emil Boc: Guvernul Tăriceanu ori aplică legea de majorare a salariilor profesorilor, ori pleacă acasă
Şi acum reversul medaliei:

2008-10-17

Călin Popescu Tăriceanu: O majorare a salariilor cu 50% va arunca economia naţională în aer
2008-10-24

Tăriceanu: Eu nu voi permite ca viitorul românilor să fie pus în pericol de astfel de acţiuni iresponsabile


Tăriceanu a publicat pe site-ul Guvernului scrisorile trimise lui Băsescu privind majorările salariale.

GUVERNUL ROMÂNIEI

MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR

CABINET MINISTRU

Nr. 249132/20 octombrie 2008

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI EGALITĂŢII DE ŞANSE

CABINET MINISTRU

Nr. 3156563 /20 octombrie 2008

Domnului Călin POPESCU-TĂRICEANU

PRIM - MINISTRU AL ROMÂNIEI

Stimate domnule Prim-Ministru,

Prin prezenta scrisoare transmitem informaţiile solicitate de Preşedintele României, prin adresa nr.5/5681/17.10.2008, ca urmare a adoptării de către Parlament a următoarelor acte normative:

Ö Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ;

Ö Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale;

Ö Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţa a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.

Cu privire la cele solicitate vă supunem atenţiei următoarele:

1. Potrivit Legii de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat vor beneficia de creşteri salariale suplimentare celor aprobate prin OG nr. 15/2008 după cum urmează:

Ö 55 % profesorii universitari;

Ö 37 % personalul didactic din învăţământul universitar (conferenţiari, lectori, preparatori, etc.) şi preuniversitar.

Cheltuielile de personal suplimentare generate de aceste creşteri salariale sunt de:

Ö 711 milioane lei pentru lunile noiembrie şi decembrie ale trimestrului IV 2008 ceea ce reprezintă 0,14 % din PIB;

Ö 4.265 milioane lei pentru întreg anul 2009, respectiv 0,74 % din PIB.

Trebuie precizat că finanţarea pentru cheltuielile cu învăţământul se efectuează astfel:

Ö pentru cel universitar de stat de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului sub forma transferurilor între unităţi (finanţarea de bază);

Ö pentru cel preuniversitar de stat de la bugetele locale prin bugetele unităţilor administrativ-teritoriale [din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată (salariile personalului didactic) şi din veniturile proprii ale bugetelor locale (celelalte cheltuieli)].

Prezentăm mai jos sinteza influenţelor cheltuielilor de personal asupra celor două surse de finanţare:

- milioane lei -

Explicaţii

Buget

2008

%

din PIB

Proiect

2009

%

din PIB

TOTAL INFLUENŢE Cheltuieli de personal

+711

0,14

+ 4.265

0,74

Min. Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

personal didactic din învăţământul universitar

+197

0,04

+1.181

0,20

Bugetele locale

personal didactic din învăţămâtul preuniversitar

+514

0,10

+3.083

0,54

TOTAL INFLUENŢE deficit buget consolidat

-711

0.14

-4.265

0.74

Efortul financiar al măririi salariilor cadrelor didactice nu poate fi susţinut. O astfel de masură ar obliga la majorarea deficitului bugetar sau la reducerea drastica a cheltuielilor cu investiţiile. Această din urmă variantă are, de asemenea, consecinţe extrem de negative căci ar însemna oprirea procesului de modernizare şi construcţie pentru grădiniţe, şcoli şi universităţi.

Volumul şi structura bugetului total al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pe anii 2008 şi 2009, în ipotezele aplicării şi neaplicării Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, se prezintă astfel:

- milioane lei -

Explicaţii

2008

2009

%

Buget aprobat

Influenţe

Buget recalculat

Proiect

Influente

Proiect recalculat

2009/

2008

TOTAL BUGET DE STAT

11.031,2

+197

11.228,2

17.032,3

+1.181

18.213,3

162,2

din care:

cheltuieli de personal

449,5

449,5

516,2

516,2

114,8

bunuri şi servicii

1.596,6

1.596,6

3.698,8*

3.698,8

231,7

Dobânzi

55,9

55,9

4,1

4,1

7,3

transferuri între unităţi

2.907,2

+197

3.104,2

4.004,7

+1.181

5.185,7

167,1

din acestea:

-învăţământul universitar

1.752,5

+197

1.949,5

2.379,6

+1.181

3.560,6

182,6

alte transferuri

984,9

984,9

412,4

412,4

41,9

proiecte cu finanţare UE

_

_

2.518,6

2.518,6

asistenţă socială

426,5

426,5

854,6

854,6

200,4

alte cheltuieli

536,9

536,9

701,3

701,3

130,6

proiecte cu finanţare rambursabilă

223,5

223,5

Cheltuieli de capital

4.029,1

4.029,1

4.098,1

4.098,1

101,7

rambursări de credite externe

44,6

44,6

NOTĂ: Coloanele ˝Buget aprobat˝ şi ˝Proiect˝ reprezintă bugetul acestui minister elaborat în condiţiile neaplicării Legii pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, iar coloanele ˝Buget recalculat˝ , ˝Proiect recalculat˝ şi ˝Influenţe˝ reprezintă bugetul elaborat, respectiv efortul bugetar suplimentar în condiţiile aplicării Legii. La influenţele din bugetul Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului trebuie adăugate influenţele din bugetele locale şi bugetele altor instituţii publice care au unităţi de învăţământ propriu (Ministerul Apararii, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Serviciul Român de Informaţii Externe).

Cu privire la aceste majorări supunem atenţiei dumneavoastră următoarele:

a) Consecinţe:

Ö presiuni sub diferite forme, ale celorlalte categorii de personal bugetar şi ale celui din sectorul privat, pentru alinierea nivelului salariului la cel aprobat pentru personalul din învăţământ;

Ö creşterea inevitabilă a salariilor din sectorul bugetar cu 50%;

Ö deteriorarea raportului dintre salariul obţinut în sectorul privat şi cel din sectorul bugetar (în prezent câştigul mediu brut din sectorul public este cu 30% mai mare decât cel din sectorul privat), astfel încât se va ajunge ca veniturile salariale medii din sectorul bugetar să fie aproape duble faţă de cele din sectorul privat;

Ö creşterea importurilor ca urmare a schimbării structurii cererii de consum a populaţiei;

Ö deteriorarea raportului dintre consum şi investiţii cu influenţe nefavorabile asupra produsului intern brut;

Ö creşterea suplimentară a pensiilor ca urmare a majorării salariului mediu brut care stă la baza stabilirii punctului de pensie;

Ö creşterea câştigului salarial mediu brut lunar din sectorul bugetar în anul 2009 faţă de media din anul 2008 cu circa 61 %;

Ö creşterea câştigului salarial mediu brut din sectorul concurenţial cu circa 48 %;

Ö creşterea câştigului salarial mediu brut lunar în anul 2009 la 2.568 lei faţă de 1.865 lei în scenariul de bază (fără aplicarea legii);

b) Impact:

Ö importante resurse financiare vor fi transferate de la investiţii către consum;

Ö masa salarială netă suplimentară faţă de scenariul de bază va fi de 44 miliarde lei;

Ö transferul sumei de 44 miliarde lei, reprezentând creşterile neprogramate de venituri medii, de la investiţii către consum are următoarele consecinţe:

- formarea brută de capital fix scade cu aproape 18 puncte procentuale faţă de scenariul de bază (de la +13 % la -5 % );

- creşterea economică se reduce cu patru puncte procentuale (de la 6% la 2% );

- importurile cresc cu circa 5 miliarde euro, ceea ce conduce la creşterea ponderii deficitului comercial şi de cont curent în PIB cu aproape patru puncte procentuale faţă de scenariul de bază ;

Ö punctul de pensie ar urma să crească la 1 ianuarie 2009 cu încă 37,7% faţă de proiecţia bugetară pe anul 2009, scenariul de bază, ceea ce ar însemna cheltuieli suplimentare pentru bugetul asigurărilor sociale de stat de circa 15 miliarde lei, respectiv 2,6 % din PIB;

Ö rata inflaţiei se va deteriora cu circa cinci puncte procentuale, ca urmare a creşterii salariilor şi a pensiilor, în condiţiile unei elasticităţi între preţurile de consum şi veniturile populaţiei de circa 0,1, ceea ce ar conduce ca rata inflaţiei să atingă un nivel de două cifre;

Ö companiile vor fi obligate să recurgă la disponibilizări de personal; estimăm că impactul ar putea ajunge la cca. 300.000 salariaţi.

Majorarea cu 50% a salariilor tuturor categoriilor de personal care se finanţează din fonduri publice determină cheltuieli bugetare suplimentare în anul 2009 de cca. 21 miliarde lei, respectiv aproape 4% din PIB, la care dacă s-ar adăuga şi influenţele ce decurg din creşterea punctului de pensie, rezultă un efort bugetar total de 36 miliarde lei, respectiv 6,2% din PIB.

În această situaţie, stabilitatea economica a României nu va mai putea fi asigurată, ducând la irosirea câştigurilor macroeconomice obţinute in ultimii ani. Riscul de a ne reîntoarce în perioada de stagflaţie, caracteristică deceniului trecut, trebuie, în aceste condiţii, luat, în mod serios, în calcul, cu urmări dramatice asupra nivelul de trai al românilor, pe termen lung.

....................................................................................................................................

În consecinţă,

aplicarea celor trei legi adoptate recent de Parlament şi care fac obiectul solicitării dumneavoastră, precum şi toate consecinţele ce decurg din acestea, pot duce la majorarea deficitului bugetar pentru anul 2009 cu cca 5% din PIB şi la o instabilitate economică cu grave consecinţe asupra nivelului de trai şi asupra evoluţiei pe termen lung a ţării noastre, instabilitate pe care condiţiile nefavorabile ale pieţelor internaţionale nu vor face decât să o agraveze.

MINISTRU

VARUJAN VOSGANIAN

MINISTRU

MARIANA CÂMPEANU